Meciul din această seară cu Spania este unul special pentru Oana Șoit (foto), jucătoare care evoluează de mai bine de opt ani în campionatul iberic. Interul dreapta este legitimat la Itxako, formație de la care provin cele mai multe handbaliste în naționala iberică. După ce au „transferat-o” pe Miki Ciobanu, spaniolii au încercat să o „corupă” și pe Oana Șoit, însă handbalista a rezistat marcajului făcut, iar azi e gata să pună umărul la prima victorie a României la Campionatul European. Oana, ai revenit la echipa națională a României după o absență mai lungă? Cum ai regăsit echipa? Am revenit după o pauză de aproximativ un an și jumătate și pot spune că am găsit o atmosferă mai bună decât în trecut. Fetele sunt mult mai unite. Prin țară s-a zvonit că ți s-a propus să joci pentru naționala Spaniei. Este adevărat? Da, spaniolii sunt interesați de mine de vreo trei ani și tot mi-au făcut propuneri. La un moment dat, mă gândeam să mă stabilesc în Spania, dar între timp mi‑am schimbat prioritățile.
Cu ce gânduri abordezi Campionatul European? Sunt foarte optimistă, tocmai prin prisma atmosferei pe care am găsit-o. Personal, am o foarte mare ambiție să repetăm momentele din 2005. Au trecut cinci ani de la ultima performanță majoră, iar în toți acești ani sper să fi învățat ceva.
„Pregătesc de mult timp meciul cu noi”
Întâmplarea face ca primul meci să fie chiar cu Spania, națională din care fac parte mai multe coechipiere de la Itxako. Chiar am vorbit cu ele înainte de a pleca la echipa națională și spuneau că ne vor bate din nou, că nu ne vor lăsa nici în acest an să luăm medalie. Este un meci special pentru noi și pentru faptul că nu am reușit să le învingem în ultimii ani.
Pe tine te mai pot surprinde cu ceva? Le cunosc foarte bine și nu cred că mă mai pot surprinde cu ceva. Dar la fel de adevărat este că și ele mă știu. Spania pregătește de mult timp partida cu România.
Care sunt secretele Spaniei? Luptă până la final, chiar dacă e condusă și la zece goluri diferență. Stilul ei de joc incomodează toate echipele din lume. Apoi, unitatea de grup este determinantă. Și cum poate fi bătută? Cu un joc colectiv, să luptăm până în minutul 60!
POLO / Duel cu Muntenegru pe TVR 3 Naționala României joacă în această seară (ora 18:00, TVR 3), la Oradea, cu Muntenegru, într-un meci din etapa a doua a preliminariilor Ligii Mondiale. În prima partidă, tricolorii au bătut Rusia în deplasare (8-7). Muntenegru e campioana europeană din 2008.
BASCHET/ Steaua, „condamnată” să câștige Echipa masculină de baschet, Steaua Turabo, o întâlnește azi, de la ora 19:00 (în direct pe Sport.ro), pe Dinamo Moscova. Partida se va disputa în Sala „Mihai Viteazul” din București și e una de totul sau nimic, în Grupa F a EuroChallange. Pentru a-și menține șansele de calificare în grupele principale ale competiției, „militarii” trebuie să obțină victoria.
RUGBY/ Marian Aldea a decedat într-un accident Fost component al naționalei de rugby a României, Marian Aldea (58 de ani) și soția lui au decedat în urma unui accident rutier petrecut duminică seara pe raza localității Sinești. Aldea a fost unul din marii jucători pe treisferturi ai României, care a evoluat în multe meciuri internaționale, cele mai importante fiind cel din 1980, contra Franței, 15-0, și cel cu Țara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER